Recunosc ca nu sunt un mare fan al seriei Star Trek, cuvantul trekkie este o notiune abstracta pentru mine, iar toate rasele acelea interplanetare mi se par chiar de domeniul SF-ului. Totusi, stiu cat de cat cu ce se mananca acest gen de pelicule SF pentru ca am urmarit Star Wars (chinuita de prieteni).

De ce zic de Star Wars? Pentru simplu motiv ca acest prequel al francizei Star Trek a imprumutat foarte mult din celebra serie a lui George Lucas, sau cel putin asa mi s-a parut mie. Si o porneste chiar de la inceput. Unde isi ducea Lucas copiii sa se joace cu laserele? In spatiu, unde in alta parte? Cum incepe Star Trek-ul lui JJ Abrams? Evident tot cu spatiul si cu o lupta de 12 minute care deschide portita spre universul paralel si implicit spre povestea noastra cu James Kirk si Spock in prim plan.

Undeva in spatiu USS Kelvin este atacata de o nava dubioasa ( la propriu, va jur ca eu nici pana la final nu mi-am dat seama ce forma avea) condusa de suparatul Nero. Baiatul, romulan la origini, avand bine capsa pusa ca a lui planeta mama a fost distrusa, bantuie spatiul intergalactic de vreo 25 ani si rade tot ce intalneste in cale.

Vestitul capitan al USS Enterprise - James T. Kirk

Inainte sa faca una cu pamantul si nava USS Kelvin, Nero i-a lasat suficient timp capitanului sa se sacrifice pentru a salva echipajul si, implicit, pe sotia insarcinata. Dupa ce nava face BUM cu seful sacrificat la bord, aflam ca a lui sotie este nimeni alta decat mama celui care va creste insemnat cu destinul de “vestitul capitan al USS Enterprise, James T. Kirk”.

Dupa ce traim aceasta revelatie, ne teleportam spre alte meleaguri nepamantane, tocmai pe planeta Vulcan, pentru a lua aminte de personajul Spock care de mic ne arata latura sa duala, in continua lupta intre logica si emotii.

Dupa o alta teleportare si mai profesionista, de data aceasta in timp, luam parte la intalnirea celor 2 titani intergalactici la Academia menita sa-i instruiasca pentru a intra in echipajul Flotei Stelare. De la inceput observam ca rebelul Kirk, caruia ii place sa se bage in belele tot timpul si este total paralel cu notiunile de ordine si disciplina nu prea se pupa cu spiritul logic, pertinent si disciplinat al lui Spock.

Povestea se precipita, personajele trec prin schimbari care mai de care mai spectaculoase, un Spock din viitor vine in trecut pentru a-l calauzi pe nedomesticitul Kirk spre adevarul absolut si salvarea planetei, se dau multe batalii si spatiul devine pana la urma ultima frontiera ce deschide Star Trek-ul din `66 (serialul).

Distributia a fost bine aleasa. Chris Pine, cel care-l joaca pe tanarul Kirk, imi intareste convingerea ca daca s-a mai nascut cineva care sa-l interpreteze pe celebrul capitan, acela ar fi el. Pana si mersul aduce aminte de William Shatner (originalul Kirk). Desi nu se face el vinovat pentru creionarea destinului de fermier rebel din Iowa, Penn interpreteaza perfect rolul lui Kirk cel impozant care ocupa tot cadrul cam 90 % din film, lasand celalalte personaje sa intervina doar pentru a sublina mai bine caracterul sau si conflictul cu Spock.

Tanarul Spock il intalneste pe batranul Spock

In ceea ce-l priveste pe Spook, actorul Zachary Quinto reda perfect caracterul acestuia, prins intre logica implacabila si emotii puternice controlate constiincios pana la finalul filmului cand erup. Leonard Nimoy in rolul batranului Spock vine sa schiteze o punte intre vechiul si actualul Star Trek. Un alt personaj al carui rol este cel de liant intre scenarii este Dr. Leonard ‘Bones’ McCoy, interpretat de Karl Urban. Desi jocul actoricesc al acestuia din urma este exceptional, destinul sau in scenariul pus la punct de Alex Kurtzman si Roberto Orci nu este decat acela de a-i face intrarea lui Chris Penn si de a-l ajuta pe acesta sa intre mai bine in hainele lui Cpt. Kirk.

Dintre celelalte personaje care intragesc echipa USS Enterprise, cel care m-a amuzat cel mai mult este Montgomery Scott sau “Scotty”. Desi aterizeaza in mijlocul actiunii, putin dupa jumatatea filmului, Simon Pegg pare cel mai entuziast ca ia parte la distributia acestei pelicule. In timp ce restul coechipierilor sunt prea ocupati sa interpreteze celebrele personaje din serialul de televiziune, Simon chiar se joaca, joaca si se bucura de Star Trek.

Scenariul filmului pus cap la cap de Alex Kurtzman si Roberto Orci cocheteaza cu o serie de gafe a carora cauza este ma gandesc viteza warp prea mare in timpul teleportarii inainte si inapoi. Adica, de exemplu sa luam personajul Nero. Ok,  e rau, e dur, e suparat pe viata si insetat de dorinta de razbunare si, probabil, lucrul acesta ii ia si mintile si il opreste sa gandeasca? De ce zic asta? Pentru simplu fapt ca, in loc sa intoarca frumusel inapoi si sa-si salveze singur planeta mama de la auto-distrugere, dispunand de o nava asa sofisticata, el cutreiera spatiul timp de 25 ani pentru a-l gasi pe tapul ispasitor, batranul Spock, aflat la locul si momentul nepotrivit. Daca ar fi gandit asa, probabil firul epic al actiunii s-ar fi desfasurat altfel. Cine stie, poate chiar mai logic.

Chiar si cu aceste gafe, filmul este bine realizat, efectele speciale sunt pe masura acestui gen de pelicule, iar actiunea, suficient de antrenanta incat sa nu te plictiseasca timp de 2 ore. Recomand Star Trek nostalgicilor trekkie, dar si celor care vor sa vada un film SF in weekend. Vizionare placuta!