Fly Me to the Moon este primul film animat creat in intregime cu ajutorul tehnologiei 3D – iar acesta pare a fi singurul motiv bun al existentei sale. In afara de cateva secvente vizuale uluitoare, filmul mai vine la pachet cu un scenariu prostesc si un design oribil al personajelor.

 

Muste in cosmos

 

In 1969, intr-un cimitir de vechituri din Cape Canaveral, o muscultia adolescenta pe nume Nat (Trevor Gagnon) si prietenii sai, Scooter si IQ (David Gore si Philip Bolden), isi petrec majoritatea timpului visand la ziua in care vor zbura in spatiu. Ideea de a se urca pe nava Apollo 11, sa se alature primilor oameni care pasesc pe Luna, le vine repede si fara sa-ti dai seama ii si vezi alaturi de Neil Armstrong si Buzz Aldrin (variantele animate, bineinteles).

Nat a mostenit dorinta de a explora de la bunciul sau (Christopher Lloyd), dorinta care i-a cauzat multa agonie mamei sale (Kelly Ripa) de-a lungul timpului. Imediat ce acestia s-au urcat la bord, o musca sovietica (Ed Begley Jr.) trimite un spion diabolic (Tim Curry) sa-i urmareasca si sa saboteze prima misiune a omului pe Luna.

Fly Me to the Moon are cateva momente 3D interesante. In primul rand vorbim de spatiul cosmic cu meteoriti care trec milimetric pe langa tine, planete, sateliti, rachete si… muste. Eleganta culorilor, lumina si umbrele sunt cantarite perfect, facand o imagine clara si placuta ochiului. Din aceste motive filmul ii va incanta cu siguranta pe cei mici, dar ce stiu ei, nu?

Fara 3D si calitatea imaginii, filmul nu ar fi avut nimic interesant pentru cineva peste sase ani. Iar intr-o era in care Pixar si DreamWorks ofera publicului intre 6 si 60 de ani o cantitate uriasa, dar egala de umor, imagine si poveste, aceste mizilicuri pur si simplu nu reusesc sa se integreze.

In rest, nu pot spune decat ca este pacat, mare pacat, ca personajele au fost lucrate atat de prost – musculite care par a fi niste oameni tantalai cu aripi si antene. De ce se mai obosesc sa le numeasca muste? Filmul ar fi avut mai mult sens daca le-ar fi numit zane.

Gravitatie zero, scenariu la fel

Dar problema se adanceste mai mult, pentru ca scenariul (scris de Domonic Paris) este (mai bine zis nu este) plin cu bolboroseli, dialog guraliv care nu ne spune mai nimic despre personaje, plus o intriga ridicola, in ciuda faptului ca este un film animat.

M-as uita fericit la un film animat cu o poveste despre trei insecte adolescente, cu un apetit pentru aventura, daca ar avea macar un mesaj de transmis. Pana la urma urmei vorbim despre un film pentru copii, un film care pe langa umor trebuie sa le transmita ceva celor mici. Fly me to the Moon este zero la acest capitol.

Nu are cum sa nu-ti para rau de animatorii talentati si actorii care si-au imprumutat vocile si au pus la bataie tot talentul lor pentru acest proiect. Majoritatea distributiei vocale este folosita in zadar, desi Kelly Ripa si Nicollette Sheridan (in rolul unei muste sexy sovietice intalnite prin povestile bunicului) incearca sa injecteze putina atitudine. Iar cand adevaratul Buzz Aldrin (membru al echipajului spatial Apollo 11, al doilea american care a pasit pe suprafata Lunii) isi face aparitia, in finalul deja dureros al filmului, si spune ca toate aceste lucruri sunt "stiintific imposibile", realizam ca producatorii filmului au luat-o razna de tot.

 

Trailer Fly me to the Moon