Heloise si Abelard alcatuiesc unul dintre marile cupluri de indragostiti. S-au iubit in secolul al XII-lea, au petrecut 18 luni impreuna, el a fost castrat din ordinul unchiului ei, s-a retras la abatia St. Dennis si a sfatuit-o si pe ea sa se calugareasca dupa ce va naste copilul. S-au si casatorit pe ascuns, desi ea nu era de acord, preferind statutul de amanta. Dupa 12 ani de trait fiecare la manastirea lui, legatura s-a reinnodat la modul epistolar, scrisorile fiind azi celebre. El a murit in 1142, ea in 1164, dar in 1817 corpurile le-au fost mutate impreuna, in cimitirul Pere Lachaise din Paris. Josephine Bonaparte fusese impresionata de povestea lor.

Abelard n-a meritat-o pe Heloise. Fiind castrat, a ramas castrat peste tot, ca sa zic asa, in timpul acesta afisind o raceala de sfere inalte, Heloise raspunzind, in schimb, cu inflacarate declaratii de iubire eterna. Heloise era o tipa cool pentru vremea ei si ar fi fost si in vremea noastra, libera in iubirea ei si dispusa sa se sacrifice – ceea ce a si facut. Si Abelard a fost misto, dar mie nu-mi inspira incredere. Din ce am citit, mi s-a parut un egoist – „nemuritor si rece“. In fine, au incalcat toate regulile. El facuse juramintul celibatului, dar nu numai ca s-au casatorit (in secret), ci au si avut relatii premaritale (chiar in refectoriul unei biserici). Colac peste pupaza, copilului i-au spus Astrolabe (asa cum mi-as boteza eu copilul Computeru).

De ce vorbesc despre Heloise si Abelard? Pentru ca un vers din poemul lui Alexander Pope a inspirat titlul unui film. Versul este Eternal sunshine of the spotless mind, iar filmul, tradus la noi prin Stralucirea eterna a mintii neprihanite, readuce cumva povestea celor doi amanti in actualitate, lucrind la ideea iubirii intr-un context (ma feresc sa zic postmodern, ca nu-mi place) care fractureaza si combina tot ce prinde: iubirea, jocurile mintii, timpul.

„Prostule, tare prost mai esti!“

In film, timpul e o notiune vaga (ca sa nu zic „varza“), iar evenimentele, permutabile. Punctele de unde pleaca si unde se termina filmul pot trasa doua drumuri – tur si retur. Interesant este ca avem in fata un film pe care-l poti vedea de multe ori si care te lasa sa-ti tot refaci teoriile.

Situat intr-un context temporal vag – ar putea fi zilele noastre –, filmul e povestea a doi iubiti care apeleaza pe rind la serviciile unei firme ce poate sterge din creier amintirile solicitate. Prima care apeleaza e fata, Clementine; va urma barbatul, Joel, dupa ce afla ca iubita lui „l-a scos din cartea de imobil“. (Scriind rindurile astea, mi-am adus aminte de o povestire a lui Ray Bradbury, in care e vorba despre doi amanti care se hotarasc sa-si uite legatura luind o pastila si adormind. Prima care se trezeste e femeia, care il saruta cast pe fostul amant, isi suna sotul si pleaca. Barbatul se ridica din pat, se duce la baie si, uitindu-se in oglinda, spune plingind: „Prostule, tare prost mai esti!“. Asta e sfirsitul. Nu stiu daca a inventat Kaufmann aceasta povestire sau e doar una dintre „marile idei“ care circula.)

In film, Joel realizeaza in plina operatie de stergere a memoriei ca nu vrea s-o piarda pe Clementine. Deci operatia poate nu reuseste, iar a doua zi (ar putea fi inceputul filmului), el o cunoaste pe Clementine din nou si din nou se indragostesc. De aici circuitul iubirii in natura. Ai putea zice chiar ca tot filmul se petrece in capul lui Joel. Charlie Kaufmann petrece o groaza de timp „in capul lui“, iar de la Being John Malkovich (regia Spike Jonze) incoace, a deschis un fel de agentie de voiaj. Adaptation (regia tot Spike Jonze) era schizoid de-a binelea, iar Confessions of a Dangerous Mind (regia George Clooney) lucra si el bine la ideea de masca/persona.

Operatia din film, de stergere a memoriei, e, in esenta, tot un soi de castrare. „Blessed are the forgetful, for they get the better even of their blunders.“/ „Fericiti cei ce uita, caci iau din greseli doar ce-i bun“, suna o fraza din Nietzsche, amintita in film. Ma intreb cine are dreptate. Abelard, care „da la spate“ si uita, sau Heloise, care nu uita si „nu da la spate“? Care o fi fost mai fericit? Eternal Sunshine... poate sa insemne si ca iubirile mici se repeta, ca si greselile neasumate.
Vezi alte cronici